fbpx

Contact

Stiri

Stare de urgență

Aproape 4.300 de companii au depus cereri pentru circa 22.500 de părinţi care vor zile libere plătite pentru a sta acasă cu copiii. Părinţii care vor să stea acasă cu copiii vor primi 75% din salariul de bază pentru fiecare zi liberă, dar nu mai mult de echivalentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut pe economie

Între 1 şi 6 mai, 4.291 de companii au depus cereri pentru 22.482 de angajaţi care au solicitat zile libere pentru a sta acasă cu copiii în această perioadă când şcolile sunt închise, au spus reprezentanţii ANOFM, la solicitarea Ziarului Financiar. Deputaţii au votat, miercuri, proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 30/2020 potrivit căreia

Pensiile speciale raman in vigoare. CCR a decis ca legea prin care erau anulate e neconstitutionala

Pensiile speciale nu vor fi anulate, au decis, miercuri, magistratii Curtii Constitutionale. CCR a admis sesizarile Inaltei Curti de Casatie si Justitie si Avocatului Poporului asupra Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu si indemnizatiile pentru limita de varsta, precum si pentru reglementarea unor masuri in domeniul pensiilor ocupationale, au precizat, pentru

Ofertele pentru joburi de acasă continuă să fie la mare căutare. Numărul de posturi remote disponibile a crescut cu 60%

Pentru două luni la rând, cele mai multe căutări pe platforma bestjobs.ro au fost pentru joburi remote sau work from home, cu un volum total de peste 500.000 de căutări și în creștere cu aproximativ 40% față de luna martie a acestui an. În același timp, și numărul de joburi remote scoase la concurs de

Stare de urgență

Guvernul va plăti o parte din salariul fiecărei persoane re-angajate

Premierul Ludovic Orban a anunțat câteva măsuri active care vor fi luate în viitor, pentru piata muncii, iar cea mai importantă este plata de la stat a unei părți din salariul celor care au fost concediați și sunt reangajați. “Vom genera mai multe tipuri de măsuri active pentru susținerea angajaților: vom trece de la șomaj

Stare de urgență

Avocatul Poporului cere ca incapacitatea temporară de muncă din cauza COVID-19 să fie plătită 100%

Avocatul Poporului solicită includerea COVID-19 în grupa bolilor infectocontagioase din categoria A, astfel încât incapacitatea temporară de muncă să fie plătită în proporţie de 100%, potrivit unui comunicat de presă, potrivit Agerpres. “Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi solicită Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Sănătăţii să dispună măsuri urgente pentru ca boala

DECIZIE Părinții vor fi plătiți de la buget să stea acasă cu copiii până la încheierea anului școlar

Un părinte va avea dreptul anul acesta la zile libere, plătite de la buget, pentru supravgeherea copilului, nu doar pe perioada stării de urgență, ci până la încheierea anului școlar, prevede un proiect de lege adoptat prin vot final în Camera Deputaților. După votul din Parlament, acordat în unanimitate, pentru a intra în vigoare, proiectul

SONDAJ: 64% dintre companii pregătesc noi măsuri de siguranţă pentru a reporni activitatea, iar 47% vor să aplice permanent munca de acasă

Aproape două treimi (64%) dintre companii la nivel global pregătesc noi măsuri de siguranţă a angajaţilor pentru ca aceştia să poată reveni la locurile de muncă, iar 47% dintre firme intenţionează să introducă permanent munca de acasă pentru rolurile care permit acest lucru, arată cea mai recentă ediţie a sondajului global PwC Covid-19 CFO Pulse.

STUDIU: 70% dintre angajaţi vor să lucreze de acasă şi după relaxarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului. Este de aşteptat ca unele companii să continue să aplice politici de lucru de la distanţă pe o perioadă mai îndelungată

Şapte din zece angajaţi români îşi doresc să continue să lucreze o bună parte din timp de acasă şi după relaxarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii coronavirusului şi ieşirea din starea de urgenţă, arată datele Colliers International, potrivit cărora este de aşteptat ca unele companii să continue să aplice politici de lucru de la distanţă pe

Apelează