Guvernul a reglementat exercitarea profesiilor de expert și de tehnician în egalitate de șanse
Angajatorii din sectorul public și din cel privat, care au peste 50 de angajați, vor putea să angajeze un expert sau un tehnician în egalitate de șanse, după ce Guvernul a modificat Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.
Cele două profesii au fost introduse în COR (Clasificarea Ocupațiilor în România) în anul 2014, respectiv 2015.
Actul normativ stabilește că persoanele juridice din sectorul public și din cel privat vor angaja astfel de specialiști în limita bugetului destinat cheltuielilor salariale.
Guvernul a precizat că reglementarea celor două profesii vine în contextul unei preocupări din ce în ce mai mari, la nivel internaţional şi european, pentru implementarea principiilor egalității de gen în toate domeniile și la toate nivelurile de intervenție.
România și-a asumat, în anul 2015, punerea în aplicare a Angajamentului nr. 1 privind formarea unor specialiști, experți și tehnicieni în domeniul egalității de șanse de la nivelul administrației publice centrale și locale, în cadrul Campaniei „HEforSHE”, inițită de UN WOMEN, și s-a angajat ca, până în anul 2020, 70% dintre cele 1.680 de instituții publice naționale și locale să aibă experți sau tehnicieni în domeniul egalității de șanse.