fbpx

Contact

Ministrul Muncii a anuntat ca se fac eforturi ca plăţile pentru şomajul tehnic să se facă rapid, pe măsură ce se depun documentele

Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt pregătite să proceseze cât mai repede cererile pentru şomajul tehnic, de la începutul lunii aprilie, astfel încât plăţile să se facă rapid, pe măsură ce se depun documentele, a declarat luni seara ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

“Ne-am mobilizat cu toţii, toate agenţiile judeţene din ţară, suntem gata să procesăm aceste cereri cât mai repede cu putinţă, de la începutul lunii aprilie, de aşa manieră încât aceşti oameni aflaţi la limita suportabilităţii din punct de vedere financiar să nu trebuiască să aştepte după stat până la primirea banilor.(…) Termenul prevăzut în Ordonanţă este de maximum 30 de zile, dar suntem oameni responsabili, ne dăm seama de ce se întâmplă în ţară şi vom face de aşa maniera încât să se facă plăţile cât mai rapid, pe măsură ce documentele se depun”, a spus Violeta Alexandru, la Digi 24.

Potrivit acesteia, angajatorii trebuie să îi înregistreze în REVISAL pe acei angajaţi cărora vor să le suspende contractul de muncă şi, la finele lunii martie, se pot prezenta la AJOFM cu o cerere, o declaraţie, “în care au de precizat câteva aspecte” şi cu lista angajaţilor aflaţi în şomaj tehnic.

“Tot ce trebuie făcut în acest moment este o primă organizare în interiorul companiilor pentru a-şi pregăti aceste evidenţe de sfârşit lună martie, urmând să se prezinte cu ele la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. Dacă firmele sunt în categoriile menţionate de decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, sunt firme închise gen restaurant, cafenea, salon de înfrumuseţare (…) pe baza unui certificat pe care Ministerul Economiei îl eliberează se pot prezenta la AJOFM direct. Cei a căror activitate este direct afectată, lucru dovedit prin scăderea încasărilor cu 25%, în baza declaraţiei pe care o depun şi a listei angajaţilor aflaţi în şomaj, se pot prezenta la AJOFM. Documentele se pot depune şi online”, a explicat ministrul Muncii.

În ceea ce priveşte perioada pentru care se va aplica această măsură, Violeta Alexandru a precizat că este condiţionată de perioada prevăzută în decretul prezidenţial, respectiv 16 martie-16 aprilie.

“Vedem cum evoluează lucrurile în continuare şi, în funcţie de evoluţia lor, sunt convinsă că se vor lua noi decizii la care ne vom adapta în consecinţă”, a punctat ministrul.

Sursa: Agerpres

Comments

comments

Apelează