fbpx

Contact

Ministrul Muncii, îngrijorat de numărul mare de angajaţi, mai ales în privat, plătiţi cu salariul minim

Codul muncii

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, marţi, că este necesar ca salariul minim să fie stabilit în urma dialogului social şi pe baza unor indicatori prevăzuţi într-o lege şi nu prin hotărâre de Guvern, adoptată în fiecare an, menţionând că este îngrijorată de numărul mare de angajaţi, mai ales în sectorul privat, plătiţi cu salariul minim.

“La nivel european, este vorba despre o dezbatere şi este un proces în curs, în care ţările îşi exprimă variantele de abordare ale salariului minim. În România, cunoaşteţi că, anul trecut, pentru prima dată, salariul minim a rezultat dintr-un dialog social şi a fost calculat în baza unor indicatori obiectivi, astfel încât să crească şi salariul, dar să şi fie susţinut de economie. Acelaşi lucru ne propunem şi pe viitor. În plus, ne dorim o variantă predictibilă, adică să nu trebuiască să venim în fiecare an cu o HG, în urma dialogului social, să decidem indicatorii pe care îi luăm în calcul, ci să venim cu un act normativ care să spună: în România salariul minim va avea următorii indicatori la bază, astfel încât şi mediul economic să cunoască din timp ce salariu trebuie să plătească şi oamenii să aibă predictibilitatea creşterii lor”, a afirmat Turcan, la Parlament, întrebată cum va vota PNL în cazul salariului minim european.

Ea a spus că este îngrijorată de numărul mare de angajaţi plătiţi cu salariul minim. “Eu, ca ministru, sunt îngrijorată, în momentul de faţă, de numărul mare de angajaţi, mai ales în sectorul privat, plătiţi cu salariul minim şi consider cu tărie că această discuţie trebuie să fie una permanentă, temeinică, astfel încât să găsim acea variantă de salariu minim să fie atractivă şi pentru angajator şi pentru angajaţi”, a susţinut demnitarul.

Sursa: Agerpres

Comments

comments

Apelează