fbpx

Contact

Modificare propusă la Codul Muncii: Salariații vor avea mai multe zile libere. Schimbări și pentru profesori și elevi

Codul muncii

Angajatorii vor putea acorda tuturor salariaților liber pentru sărbătorirea Paștelui și Rusaliilor la date diferite, în funcție de calendarul fiecărei confesiuni, dar cu recuperarea zilelor acordate în plus.

Prevederea este inclusă într-un propunere legislativă susținută de reprezentanții mai multor formațiuni parlmentare. De ce este important: Codul Muncii prevede obligativitatea acordării salariaților de zile libere cu ocazia celor mai importante sărbători religioase. Printre zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt incluse trei sărbători religioase creștine (Paștele, Rusaliile și Crăciunul), însă dacă data sărbătoririi Crăciunului cade întotdeauna pe aceeași dată calendaristică, în schimb pentru Paște și Rusalii, anual, pot exista date diferite, în funcție de confesiune. În total, de Paște și Rusalii sunt stabiite prin lege 5 zile libere: Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paște, prima și a doua zi de Rusalii.

Autorii proiectului arată că în cazul a numeroși angajatori se pune problema aplicării prevederilor Codului muncii coroborate cu cele ale Legii privind libertatea religioasă, astfel încât salariații să poată beneficia de zilele legate libere potrivit religiei sau cultului căruia îi aparțin, dar totodată să nu disrupă activitatea angajatorului. ”Totodată merită subliniat faptul că în zonele locuite de persoane aparținând ambelor culte și îndeosebi în familiile mixte este un lucru obișnuit ca oamenii să sărbătorească Paștele conform calendarului ambelor culte, să respecte tradițiile și obiceiurile religioase ale celorlalți”, arată inițiatorii. Astfel, proiectul prevede posibilitatea ca, în zonele unde salariații aparțin mai multor culte creștine care sărbătoresc în date diferite Paștele, să poată fi acordate tuturor angajaților cele 10 zile de sărbătoare însumate, urmând ca 5 zile să fie recuperate.

Proiectul are și prevederi în privința zilelor libere de sărbători religioase acordate în sectorul educației, nu numai din perspectiva cadrelor didactice și nedidactice supuse relațiilor de muncă și prevederilor contractelor colective de muncă, ci și a elevilor sau studenților. Inițiativa legislativă propune ca ministerele de resort și instituțiile de învățământ să țină cont la stabilirea zilelor libere atât de diferența dintre datele la care cultele creștine sărbătoresc Paștele, cât și de sărbătorile religioase ale altor religii recunoscute în România. Astfel, toate cadrele didactice și nedidactice din unitățile de învățământ și toți elevii/studenții vor beneficia de zile libere pentru a se putea bucura de sărbătorile religioase proprii, susțin autorii proiectului.

Sursa: www.profit.ro

Comments

comments

Apelează