fbpx

Contact

Numărul angajaţilor de peste 65 de ani se va tripla

Piaţa muncii în România va trece printr-o transformare importantă în următorul deceniu, din cauza fenomenului de îmbătrânire a populaţiei.

Din cauza exodului tinerilor dincolo de graniţe, numărul persoanelor de peste 65 de ani, active profesional, va creşte, ba chiar s-ar putea tripla până în 2035. Asta în timp ce numărul tinerilor va înregistra o scădere semnificativă.

Uniunea Europeană prognozează o scădere a populaţiei ţării noastre cu 9% până în 2035. În pofida acestui lucru, numărul persoanelor angajate în câmpul muncii va creşte în următorii 10 ani cu 6% vor munci însă mai mult bătrânii decât tinerii.

În ceea ce privește categoria de vârstă 65 plus, vedem că în 2020 au fost 250.000 de angajaţi, iar până în 2035 estimările arată că vor fi 863.000 de angajaţi, adică va fi de peste trei ori mai mare numărul.

În schimb, la categoria tineri, numărul celor angajaţi va scădea până în 2035, arată estimările raportului Uniunii Europene.

De exemplu, la categoria de vârstă 30-34 de ani, adică practic vorbim despre cei care ar trebui să fie cei mai activi în câmpul muncii. De la o cifră de peste 1.000.000 se va ajunge în 2035 la peste 879.000 de angajaţi.

De asemenea, numărul femeilor angajate în câmpul muncii va creşte mai mult decât cel al bărbaţilor până în 2035, cu peste 10% în cazul femeilor, în timp ce în cazul bărbaţilor vorbim de o creştere de doar 2% vor exista schimbări importante şi în ceea ce priveşte domeniile de activitate.

Vor fi mai puţine joburi de directori executivi, oficiali superiori şi manageri, în timp ce vor fi tot mai multe poziţii pentru cei cu studii medii, cum ar fi asamblator, funcţionari şi job-uri în vânzări.

Doar o treime dintre job-uri vor fi pentru angajaţi cu înaltă calificare, potrivit raportului. Vor fi 4,7 milioane de joburi care vor trebui ocupate până în 2035, dintre care 700.000 vor fi job-uri noi.

Sursa: Euronews

Comments

comments

Apelează