Tag Archives: canicula
Drepturile angajaților pe timp de caniculă Ce obligații au angajatorii și de ce cadrul legal ar trebui actualizat
☀️ Canicula nu mai este un fenomen excepțional. Devine, din păcate, o realitate recurentă, inclusiv în relațiile de muncă. Am avut ocazia să discut cu Revista CARIERE despre obligațiile angajatorilor în perioadele cu temperaturi extreme și despre limitele cadrului legal actual. O.U.G. nr. 99/2000 rămâne un instrument necesar, dar cred că nu mai este suficient
Angajatorii sunt obligaţi să asigure măsuri minimale de protecţie a salariaţilor, în perioadele caniculare (ITM)
Angajatorii au obligaţia să asigure, în perioadele cu temperaturi extreme, o serie de măsuri minimale de protecţie a angajaţilor, conform prevederilor legale, informează Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti, într-un comunicat de presă transmis, luni. Astfel, în zilele caniculare, pentru ameliorarea condiţiilor de muncă, trebuie luate următoarele măsuri: reducerea intensităţii şi a ritmului activităţilor fizice;
Confederaţia Europeană a Sindicatelor cere o lege a temperaturii maxime la locul de muncă
Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES) pledează luni, într-o Europă afectată deja de două perioade de caniculă, în favoarea adoptării unei legi care să stabilească temperatura maximă la locul de muncă pe continent, relatează AFP. ”Doi muncitori au murit din cauza căldurii, în Spania, săptămâna trecută. În Franţa, o ţară cu nu plafonează temperatura la muncă,
Inspecția Muncii verifică dacă angajatorii respectă măsurile ce se aplică în perioadele cu temperaturi extreme
Inspecția Muncii anunță că, prin intermediul inspectoratelor teritoriale de muncă, face controale privind respectarea măsurilor ce se aplică în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă. Potrivit unui comunicat al instituției, angajatorii sunt obligați să asigure condiții minime pentru menținerea stării de sănătate a salariaților, respectiv reducerea intensității și ritmului activităților fizice,






