fbpx

Contact

Tag Archives: crestere

Câştigul mediu net a crescut în septembrie cu 12 lei, până la 2.376 lei

În luna august, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.364 lei, în scădere faţă de iulie cu 27 lei (-1,1%). În septembrie, creşterea câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-a datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau pentru „Ziua petrolistului”), drepturi în natură şi ajutoare

Salariile cercetătorilor care lucrează în proiecte cu finanţare de stat au fost majorate

Guvernul a decis, miercuri, majorarea plafoanelor în baza cărora se calculează costurile salariale directe la contractele de finanţare încheiate din fonduri publice pentru activitatea de cercetare ştiinţifică. Propunerea a venit din partea Ministerului Cercetării şi Inovării. ”Nivelul maxim al acestor plafoane este stabilit după cum urmează: 50 euro/oră pentru activităţi care presupun nivel înalt al

Creșterea salariului minim îl descurajează pe angajatul performant

În ultimii opt ani salariul minim a crescut de 12 ori, însă patronii nu au avut resursele să urce în acelaşi ritm şi salariile mai mari din firmă. Aşa se face că dacă ne uităm la grilele de salarizare, vedem că ele s-au aplatizat, iar ierarhiile din interiorul companiilor se reflectă tot mai puţin în

După majorarea salariului minim, şomajul a crescut în trei din patru luni

Numărul de şomeri a crescut în a cincea lună a acestui an cu 7.425 faţă de luna precedentă, până la 478.312, iar rata şomajului a urcat la 5,4%, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Luna mai este a treia lună din patru în care s-a înregistrat o creştere a şomajului după

Costul cu forţa de muncă a crescut în România în primul trimestru cu 18,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2016

Costul orar cu forţa de muncă, un indicator al poverii salariale pentru angajatori, a crescut în primul trimestru din 2017 cu 18,2% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, cele mai mari creşteri fiind înregistrate în sănătate, asiistenţă socială, activităţi culturale şi învăţământ, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În al patrulea

Castigul salarial mediu nominal net in martie

Cele mai mari salarii s-au inregistrat in domeniul serviciilor in…

Prima agentie de rating care trage un semnal de alarma privind majorarea salariilor

Cum cresterea este sustinuta de oferta si pune in pericol competitivitatea preturilor, se asteapta o…

Tarile din UE cu cele mai mari valori ale salariilor minime

Dintre salariatii Uniunii Europene, angajatii cu cea mai mare valoare a salariului minim…

Apelează