Tag Archives: Indemnizatie copil
Ordonanța indemnizațiilor pentru mame a fost publicată în Monitorul Oficial și este în vigoare: Contribuția la pensie, plafonată la vechiul nivel, stagiul minim de asigurare rămâne o lună
Ordonanța de urgență care rectifică situația plății contribuțiilor sociale în cazuri de concediu medical a fost publicată joi în Monitorul Oficial, iar astfel prevederile acesteia sunt în vigoare. Guvernul a adoptat săptămâna trecută actul, care introduce un nou mod de calcul astfel încât să plafoneze nivelul contribuțiilor sociale, iar veniturile persoanelor în concediu medical sau
Legea privind stabilirea plafonului maxim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 8.500 de lei, promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 55/2017 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Prin actul normativ se stabileşte un plafon maxim al cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului la nivelul de 8.500 de lei, luându-se ca model cel mai
Plafonul maxim al indemnizației pentru creșterea copilului – 8.500 de lei
Deputații au dat marți vot favorabil proiectului de lege privind aprobarea OUG 55/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Prin actul normativ se stabilește un plafon maxim al cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului la nivelul de 8.500 de lei, luându-se ca model cel
Plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului pe lună, votată de plenul Senatului. Care este valoarea maximă admisă
Senatul a votat, în şedinţa de plen de luni, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de aprobare a ordonanţei de urgenţă privind plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului la suma de 8.500 de lei pe lună. Proiectul de lege a fost votat cu 72 voturi ”pentru”, 30 ”împotrivă” şi patru abţineri. “E o ordonanţă pe
Indemnizaţiile pentru mame vor fi plafonate la cel mult 1.800 de euro pe lună
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu spune că Guvernul va „intra cu celeritate” şi în indemnizaţiile pentru creşterea copilului, astfel încât acestea să fie plafonate la un maximum de 1.800 de euro pe lună. În aproximativ două săptămâni va fi adoptată o OUG prin care să se reglementeze această chestiune. „Vom intra cu celeritate şi în
Militari care şi-au luat concediu paternal, puși să restituie banii. Explicațiile MApN
„Militarii din MApN deveniţi părinţi după ianuarie 2016, cărora li s-a acordat concediu paternal (5 zile ) la naşterea copilului şi concediu de puericultură (10 zile) au fost informaţi că trebuie să restituie salariul pentru zilele din concediul specificat (până la o jumătate din salariul lunar = 15 zile). Această măsură trebuie să fie luată din