Tag Archives: inspectia muncii
Inspecția Muncii a început controalele la unitățile de producere a energiei electrice. Campania se va întinde pe toată durata lunii februarie
Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a început miercuri Campania de control privind verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în unităţile de producere a energiei electrice. Campania de control este coordonată de inspectorul general de stat, Dantes Nicolae Bratu, şi se desfăşoară în perioada 1 – 28 februarie 2023
Inspecţia Muncii a dat amenzi de peste 11,32 milioane de lei în iulie
Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfăşurat, în perioada 1 – 28 iulie 2022, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 11,321 milioane lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Conform sursei citate, au fost aplicate 4.337 avertismente
Peste 100.000 de contracte part-time, desființate în ultima săptămână
În ultima săptămână s-au desființat 108.000 de contracte part-time, potrivit datelor obținute de Euronews de la Inspecția Muncii, adică aproape 15% din numărul total al contractelor de acest fel înregistrate în România. Patronii unor firme mici au recurs la această soluție din cauza suprataxării contractelor part-time, care a intrat în vigoare luni. Consultanții fiscali atrag
Memorandum de înțelegere privind colaborarea și schimbul de informații în domeniul Inspecției Muncii, încheiat între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale din România și Ministerul Muncii și Politicilor Sociale din Republica Italiană
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, s-a întâlnit miercuri cu Andrea Orlando, ministrul Muncii și Politicilor Sociale din Republica Italiană, în cadrul unei Reuniuni bilaterale. La finalul întâlnirii, cei doi miniștri ai muncii au semnat Memorandumul de înțelegere privind colaborarea și schimbul de informații în domeniul Inspecției Muncii. Documentul are ca scop îmbunătățirea cooperării
Prin noul REGES, salariaţii vor putea verifica online datele transmise de angajatori
Angajaţii vor putea verifica online datele transmise de angajatori cu privire la contractul lor de muncă, după ce va fi implementat viitorul Registru General de Evidenţă a Salariaţilor (REGES) online, proiect aprobat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat Andreea Tudorie, director în cadrul Inspecţiei Muncii, într-o dezbatere despre digitalizare organizată
Amenzi de 837.400 de lei, aplicate de Inspecţia Muncii în perioada 4 – 9 ianuarie
Inspectorii de muncă au desfăşurat, în perioada 4 – 9 ianuarie, acţiuni de control în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de 837.400 de lei, din care 759.900 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Inspectia Muncii informeaza ca au fost depistate 30
Inspecţia Muncii a dat amenzi de 3 milioane de lei, în ultima săptămână
Inspecţia Muncii a aplicat amenzi în valoare de 3 milioane de lei, în urma acţiunilor de control desfăşurate în perioada 9 – 14 noiembrie 2020, pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă Astfel, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfăşurat în săptămâna 9 –
Inspecția Muncii a declanșat o campanie națională în care controlează cum este respectată legea pentru reducerea riscului de contaminare cu COVID-19, inclusiv prin telemuncă
Inspecția Muncii a declanșat Campania națională pentru verificarea modului de aplicare a prevederilor legale privind munca la domiciliu, telemunca, decalarea programului de lucru, securitatea și sănătatea la locul de muncă, în vederea reducerii riscului de contaminare cu COVID-19. Campania se va desfășura în perioada 10 – 24.11.2020, inclusiv în zilele de 14.11.2020 și 21.11.2020, și