Tag Archives: proteste
Ultimatum dat Guvernului, la început de an şcolar: din 2 octombrie profesorii încep protestele
Colegiul Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, întrunit în şedinţă în data de 4.09.2017, a decis să înceapă protestele din 2 octombrie, în cazul în care Guvernul nu acceptă încheierea unui acord scris, prin care se angajează să soluţioneze mai multe probleme cu care se confruntă salariații din învățământ. – Membrii de sindicat
Funcționarii publici amenință cu proteste în septembrie
Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP) solicită Guvernului să se implice în aplicarea salarizării personalului plătit din fonduri publice conform negocierilor, în caz contrar avertizând că vor declanșa acțiuni de protest, începând cu luna septembrie. Potrivit unui comunicat al SNFP remis miercuri Agerpres, funcționarii publici din cadrul mai multor ministere și instituțiile subordonate acestora nu
Angajaţii din administraţia fiscală ameninţă cu proteste la începutul lunii septembrie
Angajaţii din administraţia publică centrală ameninţă că vor protesta începând din luna septembrie, fiind nemulţumiţi de prevederile legii salarizării, potrivit preşedintelui Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu. Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că angajaţii din administraţia publică centrală sunt nemulţumiţi pentru că tot ceea ce
Sindicatele din penitenciare anunţă calendarul acţiunilor de protest
Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) anunţă programul acţiunilor de protest al angajaţilor din sistemul administraţiei penitenciare, astfel că în perioada următoare vor avea loc mitinguri la ministerul Muncii şi la ministerul Justiţiei, precum şi la sediul Adiministraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi vor fi pichetate săptămânal zece unităţi din sistemul penitenciar. Sindicaliştii solicită
Sindicatele din Poliţie anunţă proteste
Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC) anunţă proteste în faţa sediului PSD din Capitală, în cursul lunii următoare, sindicaliştii reclamând salarizarea precară şi subfinanţarea acestui domeniu, care duce la un deficit de personal şi la imposibilitatea de a menţine în funcţiune unele posturi de poliţie şi mijloace de transport. „În şedinţa Biroului
Grefierii, angajaţii din administraţia publică şi din agenţiile de mediu protestează marţi
Grefierii, angajaţii din administraţia publică, din agenţiile de mediu şi cei ai Romatsa protestează marţi, în Bucureşti şi în ţară. Sindicatele angajaţilor din administraţia publică vor organiza un miting în faţa Palatului Parlamentului începând cu ora 11.00, nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării care va fi dezbătut în Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera
Încep protestele și în administrația publică
Președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici, Sebastian Oprescu, a anunțat că de miercuri angajații din administrația publică vor înceta lucrul, oamenii fiind nemulțumiți că în legea salarizării unitare nu a fost introdusă o grilă pentru funcționarii din acest domeniu. Sindicatul Național al Funcționarilor Publici anunță că la protestul de miercuri vor participa peste 120.000 de