fbpx

Contact

Tag Archives: proteste

Protest al sindicaliștilor la Poșta Română împotriva concedierilor

Un protest al membrilor de sindicat de la compania de stat Poșta Română are loc luni dimineață, potrivit unui comunicat al Blocului Național Sindical (BNS). Protestul a început la ora 9, când mai multe zeci de angajați au ajuns în fața sediului central al companiei cu capital de stat. Sindicaliștii protestează față de concedierile colective

Avocații acuză dublarea sarcinii fiscale și amenință cu grevă: Guvernul își menține poziția de a impune profesiilor liberale CASS în sistem real, neplafonat

Baroul București arată că, după două săptămâni de dialog și puncte de vedere transmise, Guvernul își menține poziția de a impune profesiilor liberale plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) în sistem real, neplafonat, fapt deplâns de către avocați. ”Baroul București, organ profesional care grupează și reprezintă interesele a peste 10.000 de avocați cu

Sindicaliştii din asistenţă socială vor ieşi în stradă din 28 august dacă nu le sunt soluţionate revendicările

Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului FNS “Pro.Asist” va declanşa acţiuni de stradă începând cu 28 august, în cazul în care Guvernul nu ţine cont de solicitările sindicale, a anunţat joi sindicatul. Astfel, luând act de ultima variantă a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă vehiculat pe surse în spaţiul public, sindicaliştii solicită

Angajaţii Caselor de asigurări de sănătate protestează în 10 iulie faţă de salariile mici, pierderea personalului calificat şi de reducerea numărului de angajaţi

Angajaţii Caselor de asigurări de sănătate anunţă că vor întrerupe lucrul timp de două ore în 10 iulie, pentru a protesta faţă de salariile foarte mici în raport cu responsabilitatea şi complexitatea activităţii prestate, pierderea alarmantă a personalului calificat şi reducerea drastică a numărului total de angajaţi. ”Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, informează

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” pichetează din nou, joi, unităţile sanitare din ţară

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” anunţă că pichetează din nou, joi, unităţile sanitare din ţară, declarându-se nemulţumită de indiferenţa Guvernului faţă de adevăratele revendicări ale angajaţilor din sănătate. ”Nemulţumită de indiferenţa Guvernului faţă de adevăratele revendicări ale angajaţilor din Sănătate, Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” continuă programul acţiunilor cu un nou protest naţional ce se va desfăşura în curtea

Solidaritatea Sanitară este nemulțumită de „Ordonanţa amăgirilor” adoptată vineri de Guvern și anunță că își va continua protestele

Ordonanţa de Urgenţă adoptată vineri de Guvern nu satisface revendicările angajaţilor din Sănătate şi forma în care au fost transpuse solicitările Federaţiei “Solidaritatea Sanitară” nu se regăseşte în lista de revendicări, informează organizaţia sindicală, care anunţă continuarea protestelor. „Ordonanţa de urgenţă pe care Guvernul a adoptat-o în şedinţa de ieri 30 iunie nu satisface revendicările

Sindicaliştii din sănătate anunţă continuarea protestelor putându-se ajunge la grevă generală, din 27 iulie

Consiliul de Coordonare al Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară” a decis continuarea protestelor în urma nemulţumirilor cadrelor medicale privind numărul mare de gărzi, inclusiv în timpul orelor libere. Sindicaliştii anunţă că 1.128 de medici au aderat la protestul ”Demisia din din contractele de gărzi suplimentare” şi prezintă calendarul actualizat al protestelor. Din 27 iulie, se poate ajunge

Sindicaliştii ”Solidaritatea Sanitară” pichetează unităţile sanitare. Activitatea nu va fi întreruptă

Sindicaliştii din Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” pichetează, joi, unităţile sanitare, fără ca activitatea acestora să fie întreruptă. ”Joi, 15.06.2023, în intervalul orar 12:00-12:30 se va desfăşura pichetarea unităţilor sanitare. Protestul se desfăşoară fără întreruperea activităţii unităţilor, fiind un semnal de avertizare prealabilă a guvernanţilor privind riscul declanşării grevei generale adresat politicienilor care tocmai vor fi (re)instalaţi

Apelează