fbpx

Contact

Un sfert dintre tinerii români nici nu muncesc, nici nu studiază

Studiul realizat de Eurostat mai arată că, în 2016, procentul tinerilor români cu vârste între 20 și 24 de ani care nu sunt angrenați pe piața muncii și nici nu fac parte din sistemul educațional a crescut cu 4,7% față de acum un deceniu. Cu 23,6% dintre tineri fără loc de muncă și fără să studieze, România se află pe locul doi la nivel european, după Italia, unde procentul este de 29,1%. România stă mai prost în această privință decât Grecia (23%), Bulgaria și Cipru (ambele cu 22,7%) sau Spania (21,2%).

În schimb, Olanda, cu un procent de doar 6,9%, este țara cu cea mai scăzută rată a tinerilor care nu au loc de muncă și nici nu sunt studenți. Aproape la fel de bine stau țări precum Malta (8,1%), Danemarca (8,5%) sau Luxemburg (9%).
România: mai mulți tineri care n-au job și nu merg la școală decât în 2006

Cu toate că procentul tinerilor cu vârste între 20 și 24 de ani care n-au job și nu merg la școală a rămas stabil în ultimii zece ani, la nivelul UE, schimbări majore au avut loc în fiecare stat membru al Uniunii. În 12 state, rata tinerilor fără loc de muncă și care nu fac parte din sistemul educațional a scăzut, cele mai semnificative reduceri fiind în Bulgaria (de la 29,3% în 2006 la 22,7% în 2016), Germania (-5,5 puncte procentuale), Polonia (-3,6 puncte procentuale) și Suedia și Slovacia (ambele cu -3,4 puncte procentuale).

În celelalte 16 state membre UE, rata a crescut. Astfel, cea mai mare creștere se înregistrează în Cipru, de la 13,7% în 2006 până la 22,7% în ultimul an. Creșteri majore sunt și în Spania (+8 puncte procentuale), Grecia (+6,2 puncte procentuale) sau Irlanda (+5,1 puncte procentuale). În România, creșterea este de 4,7 procente față de anul 2006.
Studiul Eurostat mai relevă că în Uniunea Europeană trăiesc aproape 90 de milioane de tineri cu vârste între 15 și 29 de ani, care reprezintă 17% din totalul populației.

Sursa: cariereonline.ro

Comments

comments

Apelează