fbpx

Contact

Monthly Archives: January 2018

Programatorii cu studii medii, scutiți de impozit de la 1 februarie

Programatorii cu studii medii care urmează cursurile unei instituții de învățământ superior vor fi scutiți de impozitul pe salariu de la 1 februarie 2018. Ordinul comun al Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Ministerului Educației Naționale a fost publicat în Monitorul Oficial. Măsura vizează un număr aproximativ

Protest al salariaţilor Combinatului ArcelorMittal Galaţi, nemulţumiţi de stadiul negocierilor pentru contractul colectiv de muncă

Câteva sute de muncitori de pe platforma siderurgică a Combinatului ArcelorMittal Galaţi au protestat, marţi, în faţa sediului administrativ, solicitând salarii mai mari, după ce contractul colectiv de muncă a expirat, iar în această perioada se poartă negocieri pentru noul contract. Muncitorii s-au strâns, marţi după-amiază, în faţă sediului administrativ al companiei, iar la un

Ministerul Muncii a pregătit un nou model de contract pentru asigurarea în sistemul public de pensii

Ministerul Muncii a supus dezbaterii publice modelul unui nou contract pentru asigurarea în sistemul public de pensii, prin care se introduce obligativitatea caselor de pensii de a acorda ajutorul de deces, în condiţiile în care angajatorii au fost exoneraţi recent de această responsabilitate. “Modelul contractului de asigurare socială, aprobat prin prezentul ordin (proiectul de ordin

Contract de asigurare pentru concedii şi indemnizații de asigurări sociale de sănătate

ANEXA nr. 2: CONTRACT de asigurare pentru concedii şi indemnizații de asigurări sociale de sănătate   CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE Casa de Asigurări de Sănătate …………………   Nr. …./….   Încheiat între:   Casa de Asigurări de Sănătate ……………….., reprezentată prin ………………….., având funcția de ………………….., în calitate de asigurător, cu sediul în localitatea

Ce contribuţii sociale poate plăti o persoană fizică fără venituri

Persoanele fără venituri pot beneficia de asistenţă medicală gratuită sau de pensie doar dacă îşi plătesc din proprie iniţiativă contribuţiile la sistemele public ede sănătate şi pensii. Pentru a beneficia de pensie şi de asistenţă medicală, persoanele care nu sunt angajate nicăieri, care nu sunt şomere sau care au un venit sporadic trebuie să-şi plătească

Absolvenţii care îşi continuă studiile nu vor primi indemnizaţie de şomaj

Absolvenţii care, la data solicitării şomajului, au fost admişi sau urmează cursurile urnei forme de învăţământ nu vor beneficia de indemnizaţie de şomaj, după intrarea în vigoare a unor modificări la Legea şomajului, potrivit unui comunicat al AJOFM Ilfov. “Printre modificările aduse de OUG nr. 95/6 decembrie 2017 sef numără faptul că nu vor beneficia

Importul de angajaţi străini, o posibilă soluţie pentru criza de pe piaţa muncii din România?

Guvernul României a aprobat intrarea în piaţa muncii a 7.000 de muncitori străini în 2018, adică cu 1.500 mai mulţi decât cel prevăzut pentru anul trecut. Ideea este că ţara noastră se confruntă cu un deficit acut de talente, datorat pe de o parte de exodul specialiştilor şi, pe de alta, de faptul că sistemul

INS: Salariul mediu net din noiembrie 2017 a fost de 2464 lei

In luna noiembrie 2017, salariul mediu brut a fost de 3430 lei, cu 3,1% mai mare decat in luna octombrie 2017, potrivit datelor remise vineri de Institutul National de Statistica. Salariul mediu net a fost de 2464 lei, in crestere fata de luna precedenta cu 72 lei (+3,0%), cele mai mari salarii ramanand cele din

Apelează