fbpx

Contact

Monthly Archives: July 2019

UniCredit ia în calcul CONCEDIERI masive/ Mii de oameni şi-ar putea pierde locurile de muncă

Banca italiană UniCredit va concedia mii de oameni şi îşi va reduce costurile operaţionale, ca parte a unui plan strategic de a deveni mai profitabilă ce va fi anunţat în mod oficial în luna decembrie, anunţă Bloomberg. Instituţia vrea să concedieze până la 10.000 de oameni, dar numărul face obiectul negocierilor, au declarat surse anonime.

Condamnat la închisoare cu executare după ce s-a dus beat la muncă

Un pompier din Neamț a fost condamnat la închisoare cu executare fiindcă s-a prezentat beat la serviciu. Militarul a intrat în sediu cu sticla de vin la vedere. Un pompier de 40 de ani din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a fost condamnat de Tribunalul Militar Iaşi la un an de închisoare cu

Sindicaliştii din TVR anunţă posibilitatea intrării în ”grevă prin exces de zel” din 2 septembrie

Membrii MediaSind din TVR au decis să declanşeze grevă prin exces de zel, începând din data de 2 septembrie 2019, ”în urma situaţiei deosebit de grave din SRTV”, în cazul în care discuţiile programate în perioada următoare cu autorităţile statului nu vor duce la rezultate, potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES de Sindicatul Român al

Eurostat, despre diferenţele dintre bogaţi şi săraci: România are printre cele mai mari inegalităţi ale veniturilor

„Modul în care este distribuită bogăţia în societate determină măsura în care oamenii au acces egal la bunuri şi servicii produse în cadrul economiei naţionale”, arată Eurostat în ultima sa statistică privind inegalitatea veniturilor din ţările membre. Potrivit acesteia, România se află printre statele în care diferenţele dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci

Angajații români care lucrează prin natura meseriei cu copii sau femei sunt obligaţi să prezinte o Adeverinţă de non-violator

Toţi profesorii, cadrele medicale şi ceilalţi români care lucrează prin natura meseriei cu copii sau femei sunt obligaţi, începând de astăzi, să prezinte la locul de muncă un „certificat de integritate comportamentală“ care confirmă că nu sunt agresori sexuali. Asta pentru că, pe 20 iulie, a intrat în vigoare Legea privind „Registrul naţional automatizat cu

SONDAJ: Angajaţii români îşi petrec concediul cu gândul la job şi doar unul din cinci se deconectează complet în vacanţă

Cei mai mulţi angajaţi români consideră că o vacanţă liniştită, în care să se deconecteze de la job şi să-şi petreacă timpul cu familia sau prietenii, are impact direct asupra performanţelor la job, arată un sondaj efectuat de BestJobs, transmis joi, care subliniază că doar unul din cinci reuşeşte să se detaşeze complet şi să

Telekom România va concedia peste 690 de angajați

Telekom Romania a anunțat joi că va restructura 692 de poziţii din totalul de 5.831 de angajaţi în prezent la nivelul grupului de firme – fostele Romtelecom și Cosmote. Măsura este parte a programului de transformare inițiat în urmă cu 2 ani pentru a reduce complexitatea proceselor, prin redefinirea modelului operaţional, având ca scop îmbunătăţirea

Jumatate din emigrantii romani cu studii superioare au joburi inferioare pregatirii lor – raport international

Mai mult de un sfert dintre emigrantii romani in state membre OECD lucrau ca necalificati, in 2015/2016, iar jumatate dintre cei cu studii superioare erau supracalificati, adica ocupau posturi mult sub pregatirea lor, conform unui raport realizat de OECD la cererea Ministerului Afacerilor de Externe. Aproximativ 23% din diaspora romaneasca de peste 15 ani din

Apelează