Monthly Archives: February 2020
Salariul minim ar putea fi corelat cu salariul mediu si ar creste cu 1.000 de lei – propunere legislativa
Valoarea salariului minim in Romania ar putea fi corelata cu cea a salariului mediu, potrivit unei propuneri legislative inregistrata la Senat pentru dezbatere, initiata de sapte social-democrati. Ca sa intre in vigoare, ea trebuie adoptata de ambele Camere, promulgata de presedinte si publicata in Monitorul Oficial. In prezent, ea este inregistrata in Senat pentru dezbatere.
Precizări ale CNAS privind concediul medical pentru carantină: Certificatele pot fi emise la o dată ulterioară dar numai pentru luna în curs sau luna anterioară. Durata acestor concedii nu se cumulează cu concediile medicale pentru alte afecţiuni
Casa Naţională a Asigurărior de Sănătate (CNAS) precizează, referitor la concediul medical pentru carantină, în contextul riscurilor de infectare cu coronavirus, că certificatele pot fi emise la o dată ulterioară, dar numai pentru luna în curs sau luna anterioară, iar durata acestor concedii nu se cumulează cu concediile medicale pentru alte afecţiuni. ”Concediul şi indemnizaţia
Tot mai mulți angajați care au sub 30 de ani își fac pensie facultativă – sondaj BenefitOnline. Topul beneficiilor primite de angajați
Tichetele de masă, cadourile, turismul intern, decontarea transportului la serviciu și serviciile de sănătate sunt beneficiile alese, în 2019, de cei mai mulți angajați români prin intermediul platformei BenefitOnline.ro, potrivit unui studiu făcut pe mai bine de 300 de companii private care au folosit această platformă de beneficii la finalul anului 2019. “Pensiile private devin
Sondaj: Unul din trei angajatori români vrea să recruteze forță de muncă din străinătate, în acest an
Aproape un sfert dintre angajatori iau în calcul să angajeze personal din străinătate în perioada următoare, iar alți 11% spun că au făcut deja demersuri în acest sens. Totodată, 22% dintre companii nu exclud această opțiune, arată rezultatele unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs. Peste 70% dintre companii spun că principalul motiv pentru
Este oficial: Senatul a adoptat proiectul de lege privind acordarea zilelor libere legale în funcţie de religia salariaţilor
Senatul a adoptat cu 92 de voturi pentru proiectul de lege prin care se modifică regulile în baza cărora se acordă liberele legale ale salariaţilor, în funcţie de religia lor. Mai exact, este vorba despre propunerea legislativă pentru completarea art.139 din L egea nr.53/2003 – Codul muncii şi a art.94 din Legea nr.1/2011 a educaţiei
Sunt pregătiți angajatorii pentru o epidemie de coronavirus?
Cât de pregătiți sunt angajatorii să facă față unei epidemii de coronavirus?
ANOFM a anunțat că firmele private de mediere și sindicatele pot deveni parteneri EURES
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în calitatea sa de membru al reţelei Serviciilor Publice de Ocupare din Uniunea Europeană (EURES) şi Birou Naţional de Coordonare EURES, a organizat marţi o întâlnire cu organizaţiile de drept public şi privat pentru a promova procedura de admitere a membrilor şi partenerilor în cadrul acestei reţele.
În 2020, 70% dintre companiile din România preconizează să acorde creşteri salariale
70% dintre angajatori intenţionează să crească salariile în acest an, se arată într-un raport realizat de Hipo.ro în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020, pe un eşantion de 449 companii medii şi mari din România. Potrivit acestuia, dintre cele aproape trei sferturi dintre companiile din ţara noastră, 15% susţin că vor creşte salariile cu peste