fbpx

Contact

Yearly Archives: 2023

Sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care vizează pensiile de serviciu şi cumulul pensiei cu salariul, dezbătute de Curtea Constituţională

Curtea Constituţională discută, miercuri, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările aduse legii privind pensiile de serviciu, dar şi în legătură cu legea privind cumulul pensiei cu salariul. ÎCCJ a sesizat, în 29 iunie, Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu şi cu legea privind cumulul

Stresul constructiv

Stresul constructiv este un concept care se referă la o formă de stres care poate avea efecte pozitive și constructive asupra unei persoane sau a unei situații. Contrar stresului negativ sau dăunător, care poate avea consecințe negative asupra sănătății și bunăstării, stresul constructiv poate fi benefic în anumite circumstanțe.

Lege promulgată: Salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 11 ani beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea care prevede că salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 11 ani beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă. Legea promulgată prevede că, la cerere, salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la

Poșta Română a lansat un program de internship plătit, destinat studenților și absolvenților

Poşta Română derulează primul program de internship plătit, destinat studenţilor şi absolvenţilor care fac primul pas în cariera profesională, informează compania prin intermediul unui comunicat de presă. „Cei interesaţi să înveţe, dar şi să contribuie la inovarea serviciilor pe care le oferim milioanelor de clienţi se pot înscrie, de astăzi, în programul nostru, care ţinteşte

Interesul pentru schimbarea jobului a crescut; 22% dintre români cred că joburile bune sunt luate pe “pile”

Anul acesta se remarcă printr-o creştere a interesului candidaţilor pentru schimbarea jobului, cu 5,9 milioane de aplicări de la începutul anului, potrivit unei platforme de recrutare. Cel mai recent sondaj realizat de eJobs România arată, însă, că atunci când se află în pragul unei schimbări de carieră, românii resimt o serie de obstacole care fie

Software-ul de monitorizare a angajaţilor poate afecta relaţia cu angajatorul (specialişti)

Software-ul de supraveghere a angajaţilor, numit şi “bossware” sau “tattleware”, ameninţă să creeze o breşă între angajatori şi angajaţi, sunt de părere experţii în securitate cibernetică ai Eset. “În timp ce software-ul de monitorizare a angajaţilor poate creşte productivitatea, acesta poate reprezenta şi un potenţial câmp minat referitor la confidenţialitate şi poate afecta relaţia cu

Posturile de Software Developer, Ingineri şi Tehnicieni sunt cel mai greu de acoperit, deşi sunt printre cel mai bine plătite. Angajatorii au contactat în primul semestru cu 30% mai mulţi candidaţi decât în 2022

Posturile de Software Developer, Ingineri şi Tehnicieni sunt cel mai greu de acoperit, deşi sunt printre cel mai bine plătite. În primul semestru din 2023 au fost publicate pe bestjobs aproape 210.000 de anunţuri dintre care 27% au fost joburi în aceste domenii. ”Primele şase luni din 2023 au arătat că recrutorii se confruntă în

Prima de promovare a angajării

Internship-ul, reglementat de prevederile Legii nr. 176/2018, reprezintă programul în cadrul căruia internul desfășoară activități specifice pe o perioadă de timp limitată în cadrul unei organizaţii – gazdă, care are ca scop aprofundarea cunoştinţelor teoretice, îmbunătăţirea abilităţilor practice şi/sau dobândirea de noi abilităţi sau competenţe. Pe lângă faptul că internship-ul reprezintă o foarte bună ocazie

Apelează