INS: Câştigul salarial mediu nominal net a crescut în octombrie cu 0,8%, la 3.544 lei, faţă de luna precedentă
Câştigul salarial mediu nominal net s-a ridicat în luna octombrie la 3.544 lei, în creştere faţă de luna precedentă, cu 27 lei (+0,8%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice, (8.596 lei), iar cele mai mici în hoteluri
Un tribunal a decis că un bărbat care a căzut în casă, mergând din pat la calculator, a suferit accident de muncă
Un tribunal german a decis că un bărbat care a alunecat în timp ce parcurgea cei câțiva metri dintre pat și biroul de la care lucra de acasă poate cere despăgubiri pentru accident de muncă, din moment ce, tehnic, se afla în drum spre muncă, scrie The Guardian. Bărbatul lucra de acasă și, în timp

Forumul de dreptul muncii
În data de 15 decembrie 2021, începând cu ora 10.00 voi participa la Forumul de dreptul muncii, discutând alături de unii dintre cei mai importanți profesioniști în domeniu despre Flexitime și kurtzarbeit. Vom aborda problema necesității flexibilizării timpului de muncă atât din perspectivă teoretică cât și practică. Legea Kurtzarbeit și provocările pe care le-a adus
Țările în care femeile sunt cel mai des hărțuite la locul de muncă
Hărțuirea sexuală la locul de muncă este condamnată la nivel internațional ca fiind discriminare legată de gen și o încălcare a drepturilor omului, iar peste 75 de țări au adoptat o legislație care o interzice. În mod evident, acest tip de hărțuire care se manifestă la locul de muncă scade productivitatea și satisfacția angajaților. Cu
Costul incidentelor cu angajaţii care pleacă din companie s-a majorat cu 31%, în trei ani (analiză)
Costul incidentelor legate de personalul intern a crescut cu 31% în perioada 2018 – 2020, până la aproape 11,5 milioane de dolari, arată datele centralizate de Eset, compania specializată în securitate cibernetică. Conform unei analize publicate, recent, pe blogul Eset din România, multe organizaţii (43%) nici măcar nu au o politică care să le interzică

Şomajul tehnic va fi extins de guvern până la 1 aprilie 2022 – proiect de OUG
Guvernul a pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care extinde aplicarea măsurii şomajului tehnic şi acordarea indemnizaţiei aferente acestuia până la 31 martie 2022. Începând cu 2022, indemnizația de şomaj tehnic va fi în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din
Sindicaliștii din CNAIR amenință că angajații nu mai ies la deszăpezire dacă salariul nu le este majorat
Reprezentanții celui mai mare sindicat din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, în condițiile în care angajații solicită majorări salariale, dar nu au primit un răspuns din partea conducerii companiei, lucrătorii de la sectorul de deszăpezire ”sunt hotărâți” să nu mai presteze această activitate. ”Șoselele vor rămâne înzăpezite în această iarnă
Sanitas: 85.000 de salariaţi ar trebui să beneficieze de creşteri salariale în 2022
Federaţia Sanitas solicită acordarea salariilor de bază la nivelul celor prevăzute de lege pentru anul 2022 pentru toate categoriile de personal din sistemul sanitar şi a sporului pentru condiţii de muncă, arătând că 85.000 de salariaţi ar trebui să beneficieze de creşteri salariale anul viitor. Conform calculelor făcute de sindicalişti, cheltuiala efectivă va fi în