Tag Archives: salarii
Studiu: 5 din 10 angajaţi ştiu ce salarii au colegii lor; cei mai interesaţi – tinerii între 18 şi 24 de ani
Jumătate dintre angajaţii români ştiu ce salarii au colegii lor, iar peste o treime (38%) dintre cei care nu le cunosc ar vrea să deţină aceste informaţii, reiese dintr-un studiu publicat marţi, întocmit de o companie de cercetare. Datele centralizate de Reveal Marketing Research arată că 5 din 10 angajaţi români au auzit de măsurile
Angajaţii din România şi Grecia, cei mai optimişti din regiune cu privire la o posibilă majorare salarială – studiu
Cea mai mare parte a angajaţilor din Europa Centrală şi de Est spun că ar avea nevoie de o mărire salarială de 20-30% pentru a face faţă inflaţiei, angajaţii din România şi Ungaria fiind cei mai optimişti, în condiţiile în care 53% şi, respectiv, 62% dintre aceştia cred că vor primi o majorare salarială, conform
Salariile în România au crescut de aproape trei ori mai mult decât media din UE în 2022
Salariul mediu orar în anul 2022 este estimat la 22,9 euro în Uniunea Europeană şi la 25,5 euro în zona euro, ceea ce înseamnă că, faţă de 2021, a crescut cu 4,4% în UE şi cu 4% în zona euro, arată datele publicate joi de Eurostat. Atât în zona euro cât şi în UE, salariul
Angajatorii se pregătesc pentru transparentizarea pieţei salariilor. Aproape 10.000 de joburi au salariul afişat – platformă de recrutare
Aproape 10.000 de joburi au salariul afişat, iar un sfert dintre acestea aparţin angajatorilor din retail, potrivit unui sondaj realizat de eJobs. Potrivit eJobs, Directiva adoptată recent de Parlamentul European reprezintă una dintre cele mai importante măsuri de pe piaţa muncii din ultimii ani, cu efecte care se vor resimţi atât în rândul angajaţilor, cât
Parlamentul European a adoptat directiva care interzice ca salariile să mai fie secrete
Parlamentul European (PE) adoptă măsuri obligatorii privind transparența și egalitatea salarială. Noua legislație va cere companiilor din Uniune să divulge angajaților informații utile pentru a compara salarii și a expune diferențe de remunerare între femei și bărbați, se arată într-o comunicare oficială a Parlamentului European. Bani egali pentru muncă egală între femei și bărbați Parlamentul
Platformă de recrutare: Salariile nete oferite în primele 3 luni, în scădere faţă de trimestrul 4 din 2022
În primele trei luni ale anului 2023, salariile nete pentru joburile disponibile pe platforma de recrutare BestJobs au înregistrat scăderi comparativ cu cele din trimestrul 4 din 2022 în majoritatea sectoarelor. Potrivit reprezentanţilor platformei, principalul motiv este faptul că la finalul anului s-au acordat, în cele mai multe cazuri, prime de sărbători sau al 13-lea
Şase din zece companii au bugetat majorări salariale în 2023, în scădere faţă de anul trecut
Şase din zece companii active pe piaţa din România au bugetat, pentru 2023, măriri salariale pentru acest an, în condiţiile în care, anul trecut, 73,7% au adoptat această măsură, relevă datele celui mai recent sondaj derulat de o platformă de recrutare online. Conform eJobs, un sfert dintre respondenţii sondajului spun că salariile nu vor creşte
Topul judeţelor şi domeniilor cu cele mai mari salarii la început de an
Cele mai mari salarii la începutul anului 2023 se înregistrează în Bucureşti, urmat de judeţele Cluj şi Timiş, iar în ceea ce priveşte domeniile de activitate cei mai bine plătiţi sunt salariaţii din IT, management şi banking, potrivit unei analize făcute de eJobs. Conform unui comunicat al platformei de recrutare, cele mai mari salarii din