fbpx

Contact

Tag Archives: zile libere

DECIZIE Părinții vor fi plătiți de la buget să stea acasă cu copiii până la încheierea anului școlar

Un părinte va avea dreptul anul acesta la zile libere, plătite de la buget, pentru supravgeherea copilului, nu doar pe perioada stării de urgență, ci până la încheierea anului școlar, prevede un proiect de lege adoptat prin vot final în Camera Deputaților. După votul din Parlament, acordat în unanimitate, pentru a intra în vigoare, proiectul

Stare de urgență

#covid19

Pentru a facilita utilizarea resurselor de care ai nevoie pentru tine sau pentru afacerea ta pe perioada stării de urgență, informațiile, modelele documentelor care pot fi completate dar și legislația incidentă au fost grupate într-un singur loc, accesând această pagină. Informațiile pot fi căutate folosind cuvântul cheie: “covid19”. Suspendarea contractului individual de muncă pe perioada

icon

OUG 41/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ

Legea 19/2020 a fost completată astfel încât, de zilele libere plătite vor beneficia și părinții copiilor care frecventează unități de educație preșcolară.

Zile libere pentru părinți și în timpul vacanțelor școlare, pe perioada stării de urgență

Părinții care își supraveghează la domiciliu copiii în vârstă de până la 12 ani după instituirea stării de urgență vor beneficia de zile libere și în timpul vacanțelor școlare. Guvernul a adoptat în acest sens o Ordonanță de Urgență care modifică art. 1 alin. (1) din HG nr. 217/2020 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2020

Guvernul a stabilit modul de acordare și de plată a zilelor libere pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ

Guvernul a aprobat modul de acordare a zilelor libere pentru părinții care își supraveghează copiii până la 12 ani, în situația suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităților de învățământ. Hotărârea de Guvern stabilește ca zilele lucrătoare până la încetarea situației de urgență decretată, cu excepția celor din perioada vacanțelor școlare, să fie zile libere

icon

Se suspendă contractul individual de muncă pe durata zilelor libere plătite acordate părinților pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ ?

Se suspendă sau nu contractul individual de muncă pe perioada acordării zilelor libere plătite acordate părinților pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ ?

icon

A fost publicată legea privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ

În urma publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 19/2020, părinții au dreptul de a beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ. Forma legii poate fi consultată accesând link-ul din articol.

icon

Zile libere pentru părinți când se închid școlile

Astăzi, 12 martie 2020 a fost adoptată legea care proiectul „zile libere pentru părinţi” când şcolile se închid în situaţii speciale. Potrivit acestei legi, angajatorii au obligația să acorde zile libere plătite părinților care nu au cu cine să-și lase copiii în cazul unor situaţii speciale, atunci când unitățile de învățământ sunt închise. Beneficiarii zilelor

Apelează