fbpx

Contact

Monthly Archives: June 2018

Vârsta de pensionare a femeilor ar putea fi redusă în funcţie de numărul de copii născuţi

Vârsta de pensionare a femeilor ar putea fi redusă în funcţie de numărul de copii născuţi, conform unui proiect de lege înregistrat recent la Senat de PSD. Scopul principal al măsurii este creşterea natalităţii. Concret, iniţiativa prevede că vârsta-standard de pensionare se va reduce cu câte doi ani pentru fiecare copil născut şi crescut cel

Bruxelles: Creşterea salariilor din sectorul bugetar nu este însoţită de o creştere a productivităţii

În sectorul bugetar salariile au crescut de 2.800 la 3.800 de lei brut în timp ce în sectorul privat creşterea a fost de la 2.300 la 3.200 de lei brut. Există o divergenţă între ritmul de creştere a salariilor – cu precădere a celui din sectorul bugetar – şi gradul de productivi­tate, este una dintre

Sindicatele atrag atentia ca Parlamentul ar putea aproba azi taierea pensiilor militare cu peste 30%

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) sustine ca, miercuri, pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor se afla un proiect de lege privind modificarea pensiilor de serviciu. In cazul in care acesta s-ar aproba, pensiile militare ar fi reduse cu 30%. “Reprezentantii militarilor, politistilor si angajatilor din penitenciare se opun si cer o

Venituri tăiate, pentru angajații din învățământ, cu cele mai mici salarii

Mulți angajați din învățământ rămân cu veniturile reduse, după aplicarea Legii salarizării unitare, chiar dacă Guvernul spunea că va remedia acest lucru. Veniturile au scăzut, în cele mai multe cazuri, chiar pentru angajații din Educație cu cele mai mici salarii. Sindicaliștii au obținut un răspuns oficial de la Ministerul Muncii, prin care se arată că

Un IT-ist câştigă de patru pri mai mult decât un angajat în call-center

Un analist servicii clienți dintr-un call center, are în medie un salariu lunar de circa 1.600 de lei net pe lună. La polul opus, un manager de proiect are un salariu net mediu de aproape 7.000 de lei pe lună, potrivit rezultatelor centralizate de consultanții Adecco. Un analist servicii clienţi dintr-un call center, are în

Statul va plăti 2.250 de lei angajatorilor care încadrează șomeri și asistați social

Statul va plăti 2.250 de lei angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social, potrivit unei ordonanţe de urgenţă iniţiată de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. Măsura este menită să sprijine angajatorii, a anunţat, marţi, la Guvern, ministrul de resort, Lia Olguţa Vasilescu. “Vreau să vă prezint în această seară un proiect de ordonanţă

România are una din cele mai mici rate ale locurilor de muncă vacante din UE

Rata locurilor de muncă vacate din Uniunea Europeană era de 2,2% în primul trimestru al acestui an, în creştere faţă de o rată de 2% în ultimul trimestru al anului trecut, arată datele publicate luni de Eurostat. Statele membre cu cele mai scăzute rate ale locurilor de muncă vacante fiind Grecia (0,7%), Spania şi Portugalia

Costul cu forța de muncă al firmelor din România, un ritm de creștere de aproape 5 ori mai rapid față de media europeană

România a avut, în primul trimestru, cea mai mare creștere a costului cu forța de muncă suportat de companii, de 12,7% față de perioada echivalentă din 2017, avansul fiind de aproape 5 ori mai rapid decât cel înregistrat la nivelul Uniunii Europene, de 2,7%, arată datele publicate de Eurostat. România este urmată de Letonia și

Apelează