Yearly Archives: 2023
SANITAS ameninţă cu declanşarea conflictului colectiv de muncă, după ce numai o parte din angajaţii din DSP-uri, şi anume funcţionarii publici, vor primi majorarea salarială
Federaţia SANITAS ameninţă cu declanşarea conflictului colectiv de muncă, după ce numai o parte din angajaţii din DSP-uri, şi anume funcţionarii publici, vor primi majorarea salarială, prin Ordonanţa de Urgenţă pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară. Sindicatul arată că, din 4800 de salariaţi, cresc veniturile numai
Sindicaliştii din Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF anunţă grevă japoneză pentru ziua de miercuri
Sindicaliştii din Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF vor organiza, miercuri, o grevă japoneză, nemulţumiţi că Guvernul are de gând să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5 la sută de anul viitor. ”Membrii Sindicatului Naţional Meridian, salariaţi în cadrul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate acestuia, vor
Ministerul Finanţelor: Personalul din justiţie care a beneficiat în 2023 de majorarea salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare prin acte administrative emise de ordonatorii de credite nu va beneficia în anul 2024 de majorarea acestor drepturi cu 5%
Personalul din sistemul de justiţie care a beneficiat în cursul anului 2023 de majorarea salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare prin acte administrative emise de ordonatorii de credite, să nu beneficieze în anul 2024 de majorarea acestor drepturi cu 5%, conform unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă elaborat de Ministerul Finanţelor. ”Prin prezentul proiect de ordonanţă
Sondaj: Un sfert dintre angajaţi s-au confruntat cu burnout în acest an. Mai mult de jumătate dintre angajaţi plănuiesc o schimbare în carieră pentru începutul anului 2024, motivaţi de nevoia unei creşteri salariale
Un procent de 43% dintre angajaţi şi-au căutat un job nou în 2023, alţi 24% s-au confruntat cu epuizarea pe plan profesional (burnout), arată un sondaj realizat de platforma de recrutare online Bestjobs. Pentru 2024, 52% intenţionează să-şi schimbe jobul actual în prima jumătate a anului, în timp ce alţi 27% rămân deschişi la această
Grevă japoneză în Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF

Guvernul anunţă trei minivacanţe în 2024: 2 mai, 16 august, şi 27 decembrie 2024 vor fi zile libere pentru bugetari. Ele vor fi recuperate prin prelungirea programului de lucru
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat că Executivul a decis, în şedinţa de joi, ca în anul 2024, zilele de 2 mai, 16 august şi 27 decembrie, să fie zile libere pentru personalul bugetar. El a adăugat zilele vor fi recuperate prin prelungirea programului de lucru. Prevederile hotărârii aprobate astăzi de Guvern nu se
Un număr de 130 de angajaţi ai Serviciilor de Probaţiune au intrat în greva foamei şi solicită de urgenţă Guvernului punerea în plată a diferenţelor care decurg din drepturile salariale
Un număr de 130 de angajaţi ai Serviciilor de Probaţiune au intrat în greva foamei, ei solicitând de urgenţă Guvernului punerea în plată a diferenţelor care decurg din drepturile salariale, conform unui memorandum aprobat de Executiv. ”Sindicatul Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune, afiliat Blocului Naţional Sindical, informează că sistemul de probaţiune se află
CASS aplicată unor indemnizaţii de concediu medical din 2024, care astfel ar putea să scadă
Unele indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate nu vor mai fi scutite de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) de la 1 ianuarie. Fac excepţie indemnizaţiile acordate ca urmare a accidentelor de muncă sau a unor boli profesionale, în baza Legii nr. 346/2002, care rămân scutite de la plata CASS, reiese dintr-o