Angajații OMV ies în stradă, nemulțumiți de oferta salarială primită
Angajații OMV amenință cu proteste în stradă, nemuțumiți de noile salarii despre care spun că nu acoperă nici măcar rata inflației, și se plâng că sunt desconsiderați, în condițiile în care compania raportează un profit de 2,5 miliarde de lei în primele 9 luni. Printre nemulțumirile salariaților care au determinat aceste proteste se numără oferta

Sindicatul grefierilor protestează la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial protestează, luni, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) faţă de neplata integrală a salariilor şi a altor drepturi de natură salarială şi faţă de lipsa resurselor materiale necesare funcţionării, în condiţii normale, a activităţii instanţelor judecătoreşti. Peste o mie de persoane iau parte la protest. Reprezentanţii

BCE a ajuns la o concluzie dulce-amară: Inteligența artificială nu periclitează locurile de muncă, dar amenință salariile
Adoptarea rapidă a inteligenţei artificiale (AI) ar putea reduce salariile, dar până acum a creat, nu a distrus locuri de muncă, în special pentru tineri şi persoane cu înaltă calificare, potrivit unei cercetări a Băncii Centrale Europene publicate marţi și citate de Reuters și Agerpres. Firmele au investit semnificativ în AI, astfel economiştii se străduiesc

Studiu HR: 7 din 10 companii active în România vor să angajeze personal din ţări non-UE
Aproximativ trei sferturi dintre companiile din România (70%), cu activităţi în producţie, IT, HoReCa, agricultură sau construcţii, intenţionează să angajeze personal din ţări non-UE, arată rezultatele studiului “HR Insights”, realizat de Asociaţia Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU). Potrivit sursei citate, 46% dintre respondenţi au arătat că estimează o uşoară creştere a numărului de

Protestul grefierilor. Coducerea ICCJ și Sindicatul „Dicasterial” au convenit ca bugetul pe 2024 să cuprindă drepturile salariale integrale
Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare “Dicasterial” şi conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit, luni, printre altele, că bugetul pe anul viitor a fost constituit cu includerea drepturilor salariale integrale, a informat Blocul Național Sindical. În urma protestului grefierilor a avut loc o întâlnire între Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare „Dicasterial” şi conducerea

CCR: Abrogarea pensiilor parlamentarilor este neconstituţională – prin retragerea şi eliminarea normativă a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, a fost afectată integritatea unui drept legal dobândit şi s-a creat o insecuritate juridică vădită
Curtea Constituţională a decis că abrogarea pensiilor foştilor parlamentari este neconstituţională, precizând că, prin retragerea şi eliminarea normativă a indemnizaţiei pentru limită de vârstă în privinţa acestor destinatari ai dreptului legal, a fost afectată integritatea şi substanţa unui drept legal dobândit în considerarea mandatului deja exercitat şi s-a creat o insecuritate juridică vădită. Astfel, Curtea

Angajații CFR renunță la grevă în schimbul promisiunii Ministerului Transporturilor că vor fi exceptați de la prevederile Legii nr. 296/2023
Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane (FNMCV) anunţă suspendarea temporară a grevei ceferiştilor de la infrastructură, până pe 29 noiembrie, ora 14:00, în urma discuţiilor avute cu conducerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, respectiv conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate “CFR” S.A. . Potrivit sindicaliştilor, conducerea MTI şi-a luat angajamentul de a promova miercuri, pe 29

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane anunţă grevă generală în 27 noiembrie. Care sunt nemulţumirile sindicaliştilor
Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, afiliată la Blocul Naţional Sindical, anunţă că începand cu data de 27 noiembrie declanşeaza greva propriu-zisă la nivelul Companiei Naţionale de Cai Ferate CFR SA, ca urmare a nesoluţionării revendicărilor ce formează obiectul conflictului colectiv de muncă. Pe perioada grevei va fi asigurată o treime din activitatea normală în