fbpx

Contact

Tag Archives: administratie publica

Proteste în Bucureşti – Cel puţin 1.500 de sindicalişti BNS, aşteptaţi în faţa Ministerului Finanţelor, nemulţumiţi de măsurile anunţate de Guvern. Poliţiştii protestează la Ministerul Muncii, de unde pleacă în marş spre Guvern

Mai multe federaţii sindicale afiliate la Blocul Naţional Sindical vor protesta, joi, în faţa Ministerului Finanţelor, faţă de măsurile anunţate de Guvern, fiind aşteptate cel putin 1.500 de persoane. Un alt protest, al membrilor Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, va avea loc la Ministerul Muncii, de unde participanţii vor pleca în marş spre

Statul devine un competitor tot mai puternic pentru firmele private la angajări

Instituțiile de stat au scos la bătaie aproape 3.000 de locuri de muncă în primele două luni ale anului. 9 din 10 sunt funcții de execuție și mai puțin de 200 sunt funcții de conducere. Comparativ, sectorul privat a avut 65.000 de poziții noi, deschise în același interval, mai mult de jumătate fiind destinate candidaților

Paterneriat pentru managementul resurselor umane din administraţia publică

Banca Mondială şi Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului (SGG) şi cei doi parteneri principali de implementare, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), au marcat marţi finalizarea colaborării privind Dezvoltarea unui sistem de management unitar al resurselor umane (MRU) din administraţia publică, informează un comunicat de presă

Codul muncii

Sindicatele din administrație – în grevă japoneză

Membrii mai multor sindicate din sectorul administrației publice se vor afla, joi, în grevă japoneză, urmând să își desfășoare activitatea ca de obicei, dar vor purta banderole albe ori vor afișa pe ușile birourilor nemulțumirile. Printre revendicările bugetarilor din administrația publică se numără revocarea măsurii prin care salariile bugetarilor nu cresc, în acest an. Federația

Institutul Național de Administrație lansează două chestionare online privind evaluarea oportunității flexibilizării modului și a timpului de lucru în administrație publică

Institutul Național de Administrație (INA), aflat în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, lansează, astăzi, 5 octombrie, două chestionare online privind evaluarea oportunității flexibilizării modului și a timpului de lucru în administrația publică. Acestea se vor aplica la nivel national și sunt destinate personalului cu funcții de execuție și de conducere din cadrul autorităților

USR va depune în Parlament un proiect de lege care prevede eliminarea din administraţia publică a angajaţilor condamnaţi penal definitiv, chiar dacă au pedepse cu suspendare

Propunerea legislativă care va fi depusă azi în Parlament şi care are ca scop eliminarea din administraţia publică a angajaţilor care au condamnări penale definitive, chiar dacă au pedepse cu suspendare a fost prezentata duminica. “Prin această iniţiativă, USR propune ca personalul contractual din administraţie care a primit o condamnare penală definitivă pentru infracţiuni comise

Încep protestele și în administrația publică

Președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici, Sebastian Oprescu, a anunțat că de miercuri angajații din administrația publică vor înceta lucrul, oamenii fiind nemulțumiți că în legea salarizării unitare nu a fost introdusă o grilă pentru funcționarii din acest domeniu. Sindicatul Național al Funcționarilor Publici anunță că la protestul de miercuri vor participa peste 120.000 de

Apelează