Tag Archives: contract colectiv de munca
Angajații de la metrou amenință cu blocarea orașului
Sindicaliștii de la Metrou și conducerea Metrorex nu au ajuns la o înțelegere. Negocierile dintre sindicate și conducerea Metrorex vor continua, a anunțat Ministerul Transporturilor, precizând că Executivul va sprijini orice soluție viabilă care nu va dezechilibra funcționarea companiei. „Astăzi a avut loc prima rundă de negocieri dintre conducerea Metrorex și sindicatele din branșă, la
Sindicatele din bănci au semnat cu patronatele primul contract colectiv sectorial, pe care-l vor extins la întreaga piață, nu doar la băncile semnatare
Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) anunță semnarea noului Contract Colectiv cu cele doua federatii sindicale reprezentative din piață, menționând că are o durata de doi ani și este primul astfel de contract semnat în contextul creat de noua Lege a Dialogului Social, survenind înainte de expirarea, la data de 1 mai a.c., a vechiului
Grevă de avertisment de 15 minute a sindicaliştilor din Filarmonica Sibiu. Aceştia protestează faţă de lipsa Contractului Colectiv de Muncă
Instrumentiştii din Filarmonica de Stat Sibiu au făcut o grevă de avertisment de 15 minute, nemulţumişi de lipsa contractului colectiv de muncă. ”În data de 9 noiembrie 2023, membrii Sindicatului Artiştilor Instrumentişti din Filarmonica de Stat Sibiu s-au aflat pentru 15 minute in grevă de avertisment faţă de lipsa contractului colectiv de muncă. De obicei,
Sindicaliștii de la metrou ies în stradă
Sindicaliștii de la metrou ies în stradă, în semn de protest față de imposibilitatea negocierii noului Contract Colectiv de Muncă, în care să fie incluse și majorări de salarii. Unitatea – Sindicatul Liber Metrou precizează că motivele principale pentru care sindicaliștii ies în stradă sunt lipsa de finanțare, lipsa de personal și interzicerea dreptului la
Sindicaliştii anunţă că negocierea colectivă de la Administraţia Naţională Apele Române este în impas
Sindicaliştii au anunţat, luni seară, că negocierea colectivă de la Administraţia Naţională Apele Române este în impas, chiar şi după o şedinţă de mediere realizată de Ministerul Muncii. ”Partenerii sociali de la nivelul ANAR s-au reunit astăzi la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale într-o activitate de conciliere facilitată de acest minister şi realizată conform prevederilor
Persoanele disponibilizate de la CEH şi-au primit plăţile compensatorii
Persoanele disponibilizate în luna iulie din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) au primit joi, în cont, plăţile compensatorii convenite cu angajatorul în cazul concedierii colective, a anunţat administratorul special al CEH, Cristian Roşu. Valoarea unei plăţi compensatorii se ridică la 10.000 de euro, echivalentul în lei, la zi, suma fiind impozitată cu 10%, astfel că
Sindicatul Pepsi, afiliat Sindalimenta, protestează la ITM Bucureşti luni dimineaţa
Sindicatul PEPSI România protestează luni dimineaţa, în faţa sediului Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti faţă de refuzul reprezentanţilor acestei instituţii de a înregistra Contractul Colectiv de Muncă negociat cu îmbuteliatorul băuturii Pepsi-Cola, societatea Quadrant-AMROQ Beverages SRL. Potrivit unui comunicat transmis de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară – Sindalimenta, refuzul invocat de
Prelungirea valabilității contractelor colective de muncă pe perioada stării de alertă
Prelungirea valabilității contractelor colective de muncă pe perioada stării de alertă Starea de urgență și starea de alertă ce i-a urmat au impus adoptarea unor reguli prin care s-au impus unele măsuri în vederea depășirii acestor perioade dificile. Astfel de reguli au fost instituite și în ceea ce privește dialogul