INS: Rata şomajului în rândul tinerilor cu vârsta între 15 şi 24 de ani a ajuns la 18% în T3/2019
Rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat, de 17,9%, în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani în al treilea trimestru al anului 2019, conform datelor oferite de Institutul Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului din T3/2019 a fost de 3,8%, valoare identică cu cea înregistrată în trimestrul anterior. În
Angajații companiilor de stat vor putea cumula pensia cu salariul. Excepție valabilă și pentru profesorii din preuniversitar și personalul medical
Cumulul pensiei cu salariul în instituții publice, pentru pensionarii care beneficiază de drepturi de pensie plătite din fonduri publice, va fi permis în cazul angajaților din companiile cu capital majoritar sau integral de stat. De această excepție vor beneficia și profesorii din învățământul preuniversitar, personalul din sănătate și cultură, precum și asistenții personali ai persoanelor
32.000 de pensionari din sistemul public iau şi salariu la stat. Cumulul celor două venituri va fi interzis
În jur de 32.000 de pensionari din sistemul public de pensii încasează şi salarii obţinute de la angajatori de stat, reiese din informaţiile primite exclusiv de Economica de la Casa Naţională de Pensii Publice. Economica a anunţat deja, în exclusivitate, forma finală a legii prin care noul Guvern va interzice, din 2020, cumulul pensiei cu
Un nou protest al grefierilor nemulțumiți de plafonarea sporurilor. Aceștia amenință că din ianuarie își vor întrerupe activitatea pe perioadă nedeterminată
Grefierii anunță că vor protesta din nou, vineri, față de intenția Guvernului de asumare a bugetului și a OUG 114 și vor ieși în fața parchetelor și instanțelor din țară, urmând ca, din ianuarie 2020, activitatea să fie întreruptă pe perioadă nedeterminată. „Văzând declarațiile reprezentanților Guvernului privind intenția de a reduce sporul pentru condiții periculoase
Sindicatele transportatorilor cer cresterea salariului minim, ca sa angajeze 10.000 de soferi
Sindicatele transportatorilor romani isi doresc majorarea salariului minim brut pentru soferi, astfel incat acestia sa fie motivati sa lucreze in tara. Cabinetul Orban nu si-a manifestat, insa, pana acum, deschiderea spre adoptarea unor astfel de masuri. Potrivit unei analize a Profit.ro, sindicatele au cerut Guvernului majorarea salariului minim brut in acest domeniu de activitate. Motivul:
Greva japoneza in spitale: Prin modificarea OUG 114, medicii pierd pana la 3.000 de lei pe luna
Sindicatistii Promedica anunta ca se afla in greva japoneza, ei fiind nemultumiti de proiectul de lege privind modificarea OUG 114, “prin care se limiteaza sporul pentru conditii vatamatoare pentru bugetari”, acest lucru avand drept consecinta pierderi salariale pentru angajatii din sistem. “Ne dorim sa tragem un puternic semnal de alarma Guvernului si reprezentantilor Ministerului Sanatatii
România și-a atins ținta națională de ocupare pentru 2020. Companiile mai au joburi vacante, dar nu mai găsesc angajați
Rata de ocupare a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din România, un indicator al gradului în care populaţia este activă din punct de vedere economic, a crescut, în trimestrul al treilea, de la 71,6% la 71,8%. Astfel, rata de ocupare se menține peste ţinta fixată pentru 2020, care prevede o
27 decembrie și 3 ianuarie ar putea fi zile libere
Guvernul ia în calcul ca 27 decembrie și 3 ianuarie să fie zile libere pentru bugetari, potrivit unor surse oficiale. Decizia nu se va aplica locurilor de muncă unde activitatea nu poate fi întreruptă, magistraților și celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor implicate în soluționarea proceselor cu termen în zilele respective. De asemenea, prin