Convocarea salariatului la cercetarea disciplinară
Unul dintre pașii pe care angajatorul trebuie să îi parcurgă anterior emiterii deciziei de sancționare disciplinară (cu excepția avertismentului scris) este convocarea salariatului la cercetarea disciplinară. Convocarea se face în scris și trebuie să îndeplinească un anumit formalism, nerespectarea condițiilor legale de emitere a convocării putând atrage nelegalitatea procesului de sancționare disciplinară.
Reuşită morală
Angajatorii, de când lumea, au făcut abuzuri. E o teză de doctorat asta – a inegalităţilor dintre oameni. Însă, putem cu adevărat să fim morali când avem un gram de putere în mână? Putem să fim obiectivi cu adevărat când simţim că totul se învârte în jurul nostru? Mai ales în România? Putem, însă e
Anularea deciziei de suspendare a contractului individual de munca pe perioada cercetarii disciplinare
ROMÂNIA TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A-VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE Dosar nr. []/3/2014 SENTINŢA CIVILĂ NR. [] Şedinţa publică din 17 Aprilie 2014 Instanţa constituită din: PREŞEDINTE: [] ASISTENT JUDICIAR: [] ASISTENT JUDICIAR: [] GREFIER: [] Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamantul []şi pe pârâta [], având ca obiect contestaţie
Numirea comisiei de cercetare disciplinara
In vederea cercetarii disciplinare a salariatului, angajatorul numeste o comisie care sa analizeze faptele imputate si sa stabileasca in ce masura acestea reprezinta sau nu abateri disciplinare, dar si pentru a propune aplicarea unei sanctiuni disciplinare.
Spectacol în închisoare
Mă gândeam acum câteva zile la cât de mulţi indivizi au ajuns să fie prin închisori. După care imediat am ajuns la concluzia că aproape toţi apăreau mereu la televizor. Avem de la politicieni, fotbalişti, cămătari, actori, tot ce vrei şi ce nu vrei, e la închisoare în România! Ce succes ar avea un show
Forma deciziei de suspendare a contractului individual de muncă pe perioada cercetării
Nerespectarea condițiilor impuse prin Regulamentul intern privind suspendarea contractului individual de muncă pe perioada cercetării disciplinare conduce la anularea deciziei emise de angajator și plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul pe perioada suspendării contractului.
23 de inspectori guvernamentali câștigă procesele intentate fostului angajator
Pe 13 iunie 2014, Tribunalul București, Secția de contencios administrativ a dat câștig de cauză către 23 de inspectori guvernamentali, reprezentați de SCPA Vasiliu și Miclea. În 2013, raporturile de serviciu a 23 de funcţionari publici au încetat, ca urmare a unei presupuse reorganizări a Secretariatului General al Guvernului. Drept urmare, foștii funcționari publici au
Referatul de anuntare a abaterii disciplinare
Referatul de anuntare a abaterii disciplinare reprezinta actul prin care angajatorului i se aduce la cunostinta savarsirea de catre salariat a unei fapte ce poate constitui abatere disciplinara si in baza caruia se pune in miscare cercetarea disciplinara a salariatului