Protecția maternității la locurile de muncă
Femeile însărcinate, precum și cele care au născut și s-au întors la serviciu beneficiază de protecție și de unele privilegii la locul de muncă, conform legislației autohtone. Actul normativ care reglementează drepturile femeilor însărcinate, precum și cele care au născut este O.U.G nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă. Astfel, potrivit prevederilor O.U.G nr. 96/2003 protecția
Zile libere pentru părinți când se închid școlile
Astăzi, 12 martie 2020 a fost adoptată legea care proiectul „zile libere pentru părinţi” când şcolile se închid în situaţii speciale. Potrivit acestei legi, angajatorii au obligația să acorde zile libere plătite părinților care nu au cu cine să-și lase copiii în cazul unor situaţii speciale, atunci când unitățile de învățământ sunt închise. Beneficiarii zilelor
Raed Arafat: Firmele cu peste 99 angajaţi ar trebui să decaleze programul. Sectorul public va fi obligat
Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat, miercuri, că se recomandă ca firmele care au mai mult de 99 de angajaţi să decaleze programul de lucru al angajaţilor, iar programul de lucru ar putea începe în trei intervale de lucru diferite. Măsura este obligatorie pentru sectorul de stat. Decizia a fost luată, miercuri, în cadrul
Recomandările Ministerului Muncii și Protecției Sociale în scopul prevenirii răspândirii infectării cu coronavirus

Coronavirus | Ministrul Muncii: Analizăm o potențială soluție financiară pentru mediul privat
Ministrul interimar al Muncii a anuntat că Guvernul analizează o soluție pentru mediul privat, afectat de criza coronavirusului: ”Am discutat inclusiv cu privire la o potențială soluție financiară de sprijin pentru mediul privat. Analizăm imediat ce se termină ziua de astăzi, respectiv se clarifică situația Guvernului, sub aspectul votului din Parlament, pentru că din păcate,
IMM-urile ar putea beneficia de amânarea timp de 2 luni a plății contribuțiilor pentru angajați, în contextul crizei coronavirus
Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a discutat cu reprezentanții IMM-urilor despre posibilitatea amanarii până la 2 luni a plății contribuțiilor de asigurări sociale și de sănătate, reținute la sursă pentru angajați. Amendarea Codului Fiscal în acest sens ar putea fi realizată în Parlament. Propunerea a fost avansată la reuniunea Grupului de Lucru Interinstituțional pentru evaluarea
Ministrul Muncii: Nu aş recomanda concediu de odihnă sau medical în această perioadă, când sunt închise unităţile de învăţământ
Ministrul interimar al Muncii, Violeta Alexandru, arată, într-o postare pe Facebook, că în această perioadă nu ar recomanda părinţilor concediul de odihnă sau concediul medical, arătând că autorităţile propun alte soluţii precum munca de acasă sau flexibilizarea programului de lucru, acolo unde este posibil. “Am venit cu câteva soluţii aplicabile exclusiv în perioada în care
Avocat: Coronavirusul va aduce scăderi de salarii sau chiar concedieri
70% dintre companiile românești nu au o strategie de risc pentru situații precum epidemia de coronavirus. Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii cere o acțiune rapidă a instituțiilor statului pentru a evita o criză economică. Răzvan Vasiliu, avocat specializat în dreptul muncii, le recomandă managerilor să facă scenarii care să le protejeze companiile împotriva